5 credințe despre educație care susțin învățarea organizațională

Patricea Pop

10 minute de citit

5 credințe despre educație care susțin învățarea organizațională

Un background academic excepțional nu îți oferă nici pe departe garanția succesului în organizații. Chiar dacă ți-a plăcut să studiezi, procesul de învățare este extrem de diferit în viața de zi cu zi, de la birou. 

Barierele sunt multe și țin mai ales de mentalitatea noastră, dar și de cultura organizațională. După mai bine de 15 ani într-un sistem educațional în care nu ai luat contact aproape deloc cu partea practică și în care ai lucrat în echipă mult prea rar, nu prea ești echipat/ă de drum.

Pentru mine, învățarea în mediul organizațional a fost ca un duș rece după anii de școală pentru că nu se petrecea nici în felul, nici sub forma în care eram obișnuită.

Deseori, am fost nevoită să mă descurc și să învăț singură, din mers, pe un proiect cu cerințe complexe, în lipsă de colegi sau traininguri, fără proceduri care să-mi ușureze viața. 

Am înțeles atunci că învățarea presupune practică și că este despre încrederea de a pune în aplicare ceea ce știi. Învățarea avea loc deseori în timpul discuțiilor informale, apărute spontan, din care primeam informații utile. 

Apoi, m-au ajutat curiozitatea și perseverența de a pune întrebări chiar și persoanelor care se arătau incomodate de ele. Uneori căutam pe Intranet sau mă uitam să văd cum s-a făcut în trecut, acolo unde era posibil. 

Alteori, eram dezamăgită de cei ce păstrau „secretele” meseriei pentru ei. Cam așa se petrecea învățarea în mediul organizațional și sunt mai mult ca sigură că mulți se pot regăsi în descrierea de mai sus.

Cel mai neplăcut aspect legat de modul acesta de învățare este că unii se îneacă încă de la început în confuzie și se predau. În așteptarea de a primi trainingurile promise sau informația de care au nevoie, devin pasivi și demotivați.

Ce credințe personale despre procesul de învățare am fost nevoită să depășesc?

  1. Nu mă gândeam niciodată la educație ca la un proces care durează toată viața

Știam că după școala generală vine liceul, apoi facultatea, eventual un master și, în principiu, lucrurile se terminau acolo. 

În realitate, nu percepeam cât de mult aveam nevoie de învățare continuă. Să rămâi deschis spre lucruri noi, disponibil și flexibil să te corectezi, să pui în practică, să experimentezi și să eșuezi, toate acestea erau lucruri noi pentru mine și, trebuie să recunosc că la început au fost o mare provocare.

  1. Credeam că educația este un proces liniar

Nicidecum nu mă așteptam ca procesul de învățare să fie atât de haotic așa cum se întâmplă în viața reală. Aveam modelul primit în anii de școală, unde cineva îți preda, în general multă informație, livrată de la simplu la complex, într-o ordine bine gândită ca timp și nivel de dificultate. 

Tăvălugul de informații, cerințe și așteptări, dar și nevoile complexe ale unei organizații cu care un angajat se confruntă zi de zi, vin să complice tot ce știm din scoală. Cei care reușesc să navigheze cu succes mediul de învățare din organizații sunt cei ce pot identifica ordinea în haos și care au abilitatea de a gestiona un nivel ridicat de ambiguitate.

  1. Procesul era axat pe teorie și asimilarea ei și mai puțin pe practică

Deși știam că aveam parte de mult prea multă teorie, nu înțelegeam cât de importante sunt practica, feedback-ul și curajul de a experimenta

De aici, au apărut și fricile și nesiguranțele de a mă folosi de informațiile pe care le aveam: frica de a face greșeli, de a pune în practică ceva ce nu stăpânesc încă 100%, fără să fiu supravegheată sau fără să fie cineva acolo care să-mi răspundă la întrebări. 

Apoi, apare amânarea. Ce altceva să faci când nu ești sigur de ceea ce ai de făcut? 

Dacă greșelile erau sancționate și se reflectau în note mai mici la scoală, la fel se întâmplă în anumite culturi organizaționale, unde se dorește ca munca să fie fără cusur, în pofida complexității întâmpinate.

  1. Responsabilitate personală în procesul de educație

Dacă în școală îmi permiteam să fiu pasivă și mai puțin implicată la ore, lucrurile au fost cu totul diferite în câmpul muncii. 

Ca adult, este în terenul tău să te perfecționezi continuu, să pui întrebări și să înveți. La început, așteptam ca cineva să știe mai bine ca mine ce ar fi nevoie să învăț, așa cum se întâmpla la scoală, acolo unde exista o programă bine stabilită pe care o urmam. 

De fapt, nimeni nu te poate obliga să înveți nimic, dar te poate sprijini și ghida în acest demers.

  1. Cost versus investiție

Am învățat să mă uit la orice proces de educație ca la o investiție mai degrabă decât ca la un cost.

Ce face ca investiția să fie una potrivită depinde de mulți factori, dar, în general, cel mai important a fost acela de a mă cunoaște mult mai bine pe mine. Cum învăț cel mai ușor, pe ce canal, sub ce formă, ce funcționează și ce nu în cazul meu? Acestea sunt doar câteva întrebări care mă ajută să fac alegeri bune. 

Apoi, nivelul meu de motivație, curiozitate, energie, dar și cantitatea de timp disponibilă sunt alte câteva aspecte pe care le iau în considerare înainte de a lua o decizie. Nu în ultimul rând, sunt atentă de la cine învăț.

Cum se pot traduce aceste descoperiri în cadrul unei organizații?

Pentru a putea alege subiectul, formatul, canalul și mixul potrivit între practică și teorie, orice companie are nevoie să își cunoască foarte bine angajații, să ia în calcul cultura organizațională și contextul în care aceștia operează.

Atunci când activezi într-o structură masivă, întinsă pe toate continentele, cu mișcări de personal, încheieri de proiecte și reorganizări la tot pasul, procesul de învățare poate fi unul intimidant și greoi. 

Având în vedere că avem în față o lungă perioadă de învățare despre noi, despre organizație, despre un nou stil de muncă, procesul de educație nu mai poate fi lăsat la voia întâmplării, ci este musai să devină un proces intenționat și bine gândit.

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Scris de Patricea Pop

Contributor

Se spune că o călătorie de o mie de mile începe cu un simplu pas, iar a mea a început acum câteva veri când am vrut să fac ceva pentru mine, așa că m-am înscris într-un program de coaching. Acest lucru mi-a oferit șansa de a mă privi dintr-o altă perspectivă: nici nu bănuiam că mă va duce la o altă carieră, aceea de a fi coach.

După mai bine de 12 ani în corporație, unde am învățat multe lecții și m-am pregătit  pentru noul meu rol, acum susțin oamenii din afaceri pentru a-și îmbunătăți abilitățile de lideri. Cred că leadership-ul ține în mare parte de noi și face parte din căutarea sufletului, dar ține și de strategiei și de abilitățile de relaționare.

Îmi place să scriu despre muncă și organizații pentru că este locul în care ne investim din greu timpul și energia și ajungem deseori să ne simțim stresați, blocați și nemulțumiți. Puterea mea se bazează pe rezistența, gândirea critică și intuiția mea și cred că este o onoare să însoțesc pe cineva în călătoria lor interioară.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *