Pierderea a ceva drag nouă, de care suntem atașați și în care am investit timp, energie și emoție este o lovitură sub centură care ne zguduie încrederea în forțele proprii, echilibrul emoțional și liniștea sufletească.

Cu siguranță, pe parcursul carierei am fost puși în situația de a ne întoarce la „normalitate” după o pierdere, despărțire sau deces și mulți dintre noi trecem chiar acum printr-un astfel de moment. 

Să te îmbraci și să te duci la birou ca și când ar fi o zi oarecare este un lucru intimidant după șocul unei pierderi. Și nu doar pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău: colegi, superiori și colaboratori. 

La nivel organizațional, suntem mai mult sau mai puțini pregătiți pentru astfel de momente. Știm prea puțin despre ce să spunem și cum să ajutăm un coleg în astfel de situații, încât deseori, în loc să ne arătăm susținerea, mai degrabă evităm astfel de subiecte.

Poate simți că organizația și cei din jurul tău merg mai departe, dar viața ta este schimbată pentru totdeauna. 

În funcție de cultura organizațională, întoarcerea la birou și tranziția spre un nou capitol poate fi sau nu lină. Întrucât vulnerabilitatea nu este percepută în general ca un punct forte la locul de muncă, ne vedem nevoiți să jucăm rolul până devine copleșitor.

Mulți dintre noi suntem încă în stadiul în care refuzăm să recunoaștem că viața nu va mai fi ca înainte. Am pierdut în această perioadă un stil de viață, libertățile pe care le aveam, stabilitate financiară, un job, relații sau chiar sănătatea. Toate acestea sunt pierderi intangibile, care ne afectează și care se adaugă la bagajul emoțional pe care îl avem deja, mai ales dacă le trecem cu vederea. 

Impactul lor se reflectă în nivelul nostru de concentrare și de adaptare la nou. Vine la pachet cu momente în care ne simțim copleșiți, anxioși sau iritabili. Ne aduce dureri de cap, insomnii, lipsă de focus și ne afectează pe noi dar și pe cei apropiați nouă. Nu în ultimul rând, se răsfrânge asupra muncii noastre. 

Așadar, pierderile vin la pachet cu o serie de costuri ascunse, atât pentru noi cât și pentru organizație.

Unul din aceste costuri este fenomenul numit presenteeism, adică atunci când angajații vin la locul de muncă și nu sunt pe deplin implicați sau au performanțe mai scăzute ca urmare a problemelor de sănătate.

Partea proastă este că, fie că știm cum să facem față pierderilor și despărțirilor, fie că nu, viața profesională ne cere să fim prezenți, productivi, să respectăm deadline-urile și să ne ducem proiectele la capăt. 

Partea bună este că, munca poate fi terapeutică. Atunci când îți folosești talentele și când pui pasiune în ceea ce faci, când la locul de muncă ai parte de susținere și empatie, acesta poate deveni locul în care îți găsești un nou scop și unde te poți redefini personal și profesional.

Cum putem susține angajații în astfel de momente?

În primul rând, prin existența unor politici organizaționale care definesc drepturile, responsabilitățile, dar și beneficiile pe care un angajat într-o situație delicată le poate accesa.

Însă, nu este suficient să ai politici. Ai nevoie și de o cultură organizațională bazată pe empatie și susținere.  

Dacă accentul este pe muncă, rezultate și performanță și mai puțin pe relații, încredere și comunicare, puțin probabil că organizația este eficientă în a gestiona provocările aduse de pierderi.

În al doilea rând, având în vedere că nu există o soluție care să fie potrivită pentru toți, flexibilitatea devine o condiție de bază într-un astfel de moment. Fiecare simte și trăiește diferit: unii au nevoie de muncă, alții de zile libere. O parte își iau energia socializând și luând parte la evenimente, alții au nevoie de liniște și de mult spațiu. 

În al treilea rând, este important să poți să asiguri un spațiu sigur, lipsit de judecată, în care zvonurile, comentariile și speculațiile legate de situația unui coleg lipsesc sau sunt adresate imediat. Nimic nu poate fi mai neplăcut când treci printr-o perioadă dificilă decât să auzi că ești subiect de discuție la cafele.

În al patrulea rând, avem nevoie de așteptări realiste. Dacă dorim ca lucrurile să fie ca înainte, ne-am setat obiective greșite. Recuperarea este un proces non-liniar, fără calendar, dezordonat, cu zile bune și zile proaste care necesită răbdare și delicatețe.

Nu în ultimul rând, să nu pierdem din vedere că impactul pierderii nu este într-un singur sens: adică nu doar viața personală ne influențează viața profesională, ci și invers. 

Uneori suntem nevoiți să ne întoarcem acasă după vești zguduitoare, încheieri de capitole sau înfrângeri la birou.

Am dori să păstrăm cele două vieți separate și, într-o oarecare măsură reușim, dar când impactul lor este foarte mare, ne afectează toate aspectele vieții.

Acum, când spațiul de acasă se suprapune cu cel de la birou, separarea celor două „vieți” devine o mare provocare pentru cei mai mulți dintre noi. Așadar, cât de pregătiți suntem să găsim soluții?