Încredere în proprii angajați

Anca Șerban

3 minute de citit

Nu am înțeles niciodată de ce până de curând trebuia să lucrăm într-un spațiu bine delimitat, într-un anumit interval de timp fix și de ce era considerat lucrul ăsta atât de important și de relevant.

Îmi amintesc cum în prima mea zi la un job nou am părăsit biroul la ora 18:00 și un coleg senior a fost revoltat și m-a sunat să mă întorc. Eram confuză, pentru că terminasem tot ce aveam de făcut și programul oficial se încheia la ora 18:00. Dar există întotdeauna reguli nescrise atunci când vine vorba de cultura organizației.

Trăim alte timpuri acum. Modul în care lucrăm s-a schimbat rapid, mult mai repede în timpul pandemiei, transformându-se permanent într-un stil de lucru flexibil în care ceea ce contează cel mai mult sunt rezultatele, nu prezența fizică la birou.

Nici măcar nu ține de încredere, ci mai degrabă de a te concentra asupra rezultatelor muncii în loc de a controla prezența fizică de la birou. Este o tranziție dificilă, dar să fim sinceri: cu toții știm cine lucrează cu adevărat și cine se preface. Și dacă nu avem încredere în oameni că își fac treaba, cum de ne încredem în ei să vorbească în numele companiei, să semneze contracte, să aibă acces la banii companiei și așa mai departe?

Poate nu este vorba de încredere deloc, ci de falsul sentiment de control atunci când vedem cu ochii noștri ceva și îl confundăm cu faptul că este un lucru adevărat. Îl vedem, deci trebuie să fie adevărat. Îi vedem lucrând, deci trebuie să lucreze. Și apoi se întâmplă ceva neașteptat, ca o pandemie globală, și nu îi mai vedem fizic timp de câteva luni de zile, dar ei încă lucrează. Uimitor și revoltător, într-adevăr.

Care este experiența ta cu lucrul la distanță?

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Prin abonarea la newsletter, ești de acord cu politica de confidențialitate.

Scris de Anca Șerban

Contributor

Om de marketing și blogger de călătorii, m-am specializat în ultimii 3 ani în ”work from anywhere” și lucrez remote din alte țări, indiferent că e America Latină sau Asia.

Fii primul care lasă un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *